ne inșelăm

ne sinucidem prin cuvinte,
ale limbii moi articulații sfinte;
ne sinucidem cu vorbe de dor
și cu propriul amor.

și-apoi cu ochi lucind de nebunie
ne injectăm dozajul de durere,
și credem în a noastră fantasmagorie
și suferim de plăcere.

culegem dulci injurii
spânzurate de cerul gurii;
iar ni le aruncăm cu scârbă, cu frică;
și ne luptăm până în ultima clipă.

a noastră artă-i sinuciderea
și nimeni nu ne-o poate lua.
căci și-n mormânt ne văd aievea:
eu omorându-te cu el,
tu omorându-mă cu ea.

file de poveste

This is a poem in my native language, so any stranger following this blog won’t understand it! Sorry guys, I’ll post one in english soon enough!

cap gol, ochi reci si multe postulate,
cutite ascutite si visele desarte.
adolescenta in regres, progres nu este,
idei ratate si … file de poveste.

copil pierdut, dezorientat in noapte,
cautator de drumuri si metafore plate.
soseaua-i inainte, o iei la pas vioi
dar bani de viata n-ai, doar bani de drum n-apoi.

ratat modern, rahitic si uzat,
timbru galbui, bun de colectionat.
un tanar, promitator, de fapt amanetat
de-ai lui parinti nepasatori si mult datori la stat.

colet de amintiri, lipit cu banda .. coroziva,
multime de frustrari si ura colectiva.
crescut in grajdul modernei “lumi noi”
baiete, au nevoie de tine sa lupti inc-un razboi.

carne de tun, vitel la abator,
molestat de sperante si mandrul viitor.
vanat usor pe piata monetara,
asa fragil cum pare, va deveni o fiara.

*****

o suma de cretini ne-a spus noua odata
ca-n viata e de munca ca lacrima curata.
noi, mai tineri, si poate mai cititi
le zicem: nu ba!, ati fost toti pacaliti.

de fapt e-asa: e simplu, stai putin.
paharul nu-i nici gol, da nu e nici prea plin.
usor va vine voua sa spuneti ca nu tine,
cu palma-n fund toti stati exceptional de bine!

si v-asteptati sa rupem noi greul jug,
sa luam biciul calaului si sa fugim prin plug.
pai voi ne luati pe noi drept de povara boi?

eu n-am de gand sa lupt pentru o tara de ciocoi!

writing

blood droplets color the white

surface of the page; I bleed.

crowded in my body these words that fight

to get out through my veins; they need

air and light to coagulate,

to be settled as a written misery.

these words, they scream for freedom

and I’m bound to always comply.

so before a white paper I soak my hoodlum

pen deep down into my wrist; I cry,

and I write.

fear

these fears they all clog me

and I feel them roaming through my veins.

there’s this ideal that I had

and now it’s ashes

and I fear all slipping away.

what have I done? who have I done wrong to?

but then again, who have I done good?

these dark seas I have yet to roam

with a weak, old ship

in the eye of the storm..

to steer away would mean death

and the center of the storm is such a threat

that I’d die sooner than face my fears..

how do I put this in words?

I’m afraid of what I am and what I didn’t do.

It hurts.

forgive

let me see your real you!

gnaw on my pride, feast on my flesh and

forgive! if I taste like hatred..

I’ve been fed pain all of my life.

and forgive! if my blood is more sour

than tears…

deception has been a delicacy

for years…

let me see my real me!

empty of the tortures I have been

put through. And

forgive!, once more, if I taste like death..

life is nothing more for me

than an empty threat.

engaged for death

Sad is the poem of the eyes

That caress a woman’s body.

The temple of love;

The sanctuary of pain.

In it, lust is affianced with beauty..

And that is a man’s death.

He was betrothed to life,

But succumbed to a woman’s charms.

Unforgivable death by a now lost soul

Who roams this world to find the beauty

That sentenced him.

Her grave will be a lovely neighbor to his.